July 20, 2024

Comerțul cu produse agricole la marginea drumului se practică de când e lumea. Noutatea constă în faptul că nu producătorii își scot fructul muncii lor la vânzare, ci intermediarii. Mulți dintre acești comercianți de ocazie nici nu au pus mâna pe o sapă, sau un fir de răsad, însă se pricep destul de bine a-și aranja taraba la marginea drumului și a pune prețuri piperate.

Un exemplu concret îl găsim pe strada principală din Apahida, aproape de giratoriul din zona supermarket, unde un număr de intermediari – comercianți, și-au închiriat teren de la CFR, spun ei, și au făcut o piață de legume, fructe și flori, toate cu prețuri piperate.

Deși legumele și fructele stau zile întregi la soare, în standul expozițional, ele se vând la preț dublu față de prețurile din micile și marile magazine de profil.

Bunăoară, aici kilogramul de roșii este de 10 lei, cel de lubeniță costă șapte lei, pepenele galben 13 lei și exemplele nu sunt unice în timp ce la marele magazin din proximitate, prețurile sunt la jumate.

Ceea ce rămâne o nebuloasă este faptul că micii și marii producători din Apahida, care ne uimeau în anii trecuți cu ale lor ridichi de lună, ceapă, fasole, salată, roșii, varză și castraveți, nu ne mai oferă nimic în acest sezon, lăsând loc acestor intermediari care profită cu propriile lor …mercuriale.

Și dacă tot vorbim de comerțul oneros la drumul mare, trebuie să adăugăm și faptul că au apărut și ciupercarii care ocupă parcările drumului E- 60, între Gilău și Dumbrava, pentru a-și vinde gălbiori și hribii cu 40 lei/kg. Câștig – net, neimpozabil?.

Și cum pădurile sunt generoase după aceste ploi ale sezonului, pe măsură sunt și câștigurile, încât ajutoarele sociale, primite de unii, sunt …mizilicuri.

D. VATAU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *