May 19, 2024

Mai bine de jumătate din cetățenii țării sunt femei, însă în politică nu se păstrează nici pe departe acest raport. În Guvern sunt șase femei în funcții de ministru, iar în Parlament, ponderea lor în rândul aleșilor este mai mică de 20%. În schimb, la nivelul UE, o treime din funcții e deținută de femei.

Liderii majorității partidelor politicile susțin la nivel declarativ că femeile trebuie să fie mai bine reprezentate politic. Creșterea consistentă a numărului de femei pe listele de candidați în alegerile din acest an ar fi trebui să fie o prioritate, iar programele electorale ale partidelor să includă capitole despre marile probleme cu care femeile se confruntă.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu spunea anul trecut că e timpul ca minimum 30 la sută dintre locurile pe listele de candidați la alegerile locale, europarlamentare și parlamentare din 2024 să fie femei.

Tot anul trecut, preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, s-a declarat nemulțumit de gradul de reprezentare a femeilor în politică și administrație.

„Recunoaştem că, în acest moment, numărul doamnelor şi domnişoarelor în structurile de conducere atât la nivel politic cât şi la nivel guvernamental este cât se poate de redus. Este evident că avem nevoie de dialog şi avem nevoie ca fiecare dintre partidele politice să înţeleagă acest aspect, iar în guvern este cât se poate de evident că avem o singură doamnă la masa guvernului. Ca atare, trebuie să recunoaştem această problemă, trebuie să găsim soluţii şi cred că doar prin implicare, prin dialog, prin convingere putem să atingem acest deziderat”, declara Nicolae Ciucă în fața femeilor liberale.
Numai că pentru competițiile electorale din iunie situația stă cu totul altfel.

Participarea redusă a femeilor la viața politică din România rămâne o realitate şi la alegerile europarlamentare și locale din acest an. La localele din iunie nu s-au schimbat mult lucrurile.

Astfel pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj nu s-a înscris în cursă nicio femeie. În schimb, la funcția de primar la Cluj-Napoca candidează două femei: Aurelia Cristea_PSD) și Ramona Strugariu(REPER).

Făclia a consultat listele de candidați pentru Consiliul Județean Cluj și pentru Consiliul local Cluj-Napoca pentru a vedea cum sunt reprezentate femeile. Am avut în vedere numărul femeilor care se află în primele zece locuri de pe fiecare listă validată de Biroul Electoral.

Din datele văzute reiese că situația este disproporționată, în special la Consiliul Județean.

Astfel, pe lista Alianței Alternativa Dreaptă în primele zece locuri se află două femei iar la PUSL o singură femeie. Alianța pentru Unirea Românilor are o singură femeie în primele zece locuri de pe lista cu candidații pentru deliberativul județean iar PNL, PSD, PRM și Alianța Dreapta Unită câte două femei.

Situația este ceva mai bună la listele SOS și UDMR unde apar câte pentru femei în primele zece locuri. Procentul cel mai mare de femei pe o listă de candidați apare la REPER unde în primele zece locuri apar șase candidate.

Pe listele de consilieri locali pentru Primăria Cluj-Napoca reprezentarea femeilor pare a fi ceva mai bună.

Astfel, la Alianța Dreapta Unită apar patru femei în primele zece locuri de pe lista de candidați, la fel și la UDMR și PSD. La REPER, în primii zece candidați pentru consiliul local, cinci sunt femei. În schimb, PNL are două femei în primele zece locuri de pe lista la Consiliul local. Același procent îl găsim și la PUSL, SOS și AUR. PRM propune trei femei în primele zece locuri de pe lista pentru deliberativul local.

Cosmin PURIȘ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *