Seara de vineri 27 februarie 2026, sigur va rămâne mult timp în memoria afectivă a celor prezenți la Madama Butterfly pe scena Operei Naționale clujene. Titlu de glorie pentru Puccini, cu premiera mondială la 17 februarie 1904 pe scena Scalei din Milano (eșec urmat de alte refaceri ale partiturii, până la cea prezentă, de succes însă), cu premieră clujeană la 25 decembrie 1920, operă care continuă să impresioneze publicul nu numai pentru și prin frumusețea ei, ci și prin intensitatea sa dramatică. Muzica lui Puccini îmbină lirismul italian cu influențele orientale în crearea atmosferei autentice. Or, tocmai această combinație dintre exotism și lirism italian conferă operei culori sonore aparte, sugerări ale culturii tradiționale nipone în contrast puternic cu pragmatismul occidental reprezentat de Sharpless și Pinkerton. Cu alte cuvinte, conflictul operei este construit în jurul a două lumi distincte, Orientul și Occidentul, tradiție vs modernitate, sinceritate vs superficialitate. Cio-Cio-San nu privește căsătoria cu locotenentul Pinkerton ca pe o aventură trecătoare. Pentru Cio-Cio-San căsătoria este sacră, definitivă, motiv pentru care renunță la familie, la religie, la tradițiile sale pentru a-și urma soțul. Finalul este unul tragic, în spiritul eroinei, un gest nu atât de disperare, cât de onoare.
Vineri 27 februarie 2026, am avut seara pe care ne-am dorit-o, spectacol Madama Butterfly îndelung aplaudat, reușită absolută a întregii echipe artistice: regia Matteo Mazzoni, decoruri Benito Leonori, costume Patricia Toffolutti, dirijor David Crescenzi, dirijor cor Corneliu Felecan * soliști: Hiroko Morita (n. Kyoto, Japonia; Madama Butterfly), Hector Lopez (B. F. Pinkerton), Iulia Merca (Suzuki), Geani Brad (Consulul Sharpless), Florin Pop (Goro), David Pogana (Prințul Yamadori; debut), Molnar Zoltan (Comisarul imperial), Roxana Șelariu (Kate Pinkerton; debut), Iosia Balteș (Ofițerul stării civile), Hanna Szekely Hordoan (Copilul). Iar dacă este să mă opresc asupra momentelor care au impresionat asistența, atunci am în vedere Un bel di vedremo, Ieri salita, Gran ventura…, Chi sara chi sara (Madama Butterfly), Addio fiorito asil (Pinkerton), Ce entrate (Sharpless), duetele Pinkerton/Cio-Cio-San (Vogliatemi bene, Dolce notte, Stolta paura, Bimba dagli occhi, Vienne la sera), duetele Pinkerton/Sharpless (Amore o grillo, Quale smanie…), duetele Cio-Cio-San/Suzuki (E izaghi ed izanami, Scuoti quella fronda di ciliegio, Gia il sole, Come una mosca, Tutti i fior sau Vedrai piccolo amor), Coro a bocca chiusa, Corul de nuntă, corurile de fundal.
Invitata serii a fost soprana niponă Hiroko Morita, voce elegantă, timbru clar și luminos, cu un registru acut sigur și strălucitor, legato-uri bine conduse și susținute, control excelent al vocii în pasajele delicate, cu accent pe rafinament și expresivitate, de o sensibilitate cuceritoare, respectiv atitudinea scenică, grațioasă, echilibrată. Atitudinea eroinei evoluează de la o scenă la alta, de la fragilitate, visare și inocență la demnitate. Hiroko Morita redă nuanțele psihologice ale unui personaj prins, cum am spus, între două lumi.
M-a bucurat mult, foarte mult, revenirea în voce a tenorului Hector Lopez, timbru cald, rotund, registru acut bine susținut, linie melodică cursivă, dozaj excelent al dinamicii. Revederea cu baritonul Geani Brad se înscrie nu numai pentru mine, ci și pentru toți melomanii, în sfera întâlnirilor ce lasă amintiri plăcute. Vocea sa îmbină căldura timbrală cu proiecția vocal-interpretativă clară și bine susținută, apreciată nu numai în Sharpless, ci și în Giorgio Germont, Contele de Luna, Figaro, Escamillo, Riccardo (Puritanii), Don Carlo (Forța destinului), Alfio…, în producțiile vocal-simfonice. Cât privește vocea, ajunge să amintesc rezonanța amplă în registrul mediu, zona în care Geani Brad se simte nu numai confortabil, ci își exprimă cel mai bine personalitatea vocală. Nu îm ultimul rând, pot vorbi despre forța și sensibilitatea interpretativă, numind autoritatea și intensitatea, introspecția și rafinamentul, construcții sigure și autentice ale personajelor, de impact scenic toate.
Mezzosoprana Iulia Merca nu are nevoie de multe prezentări. Este expresia artei vocale care rezonează cu publicul la un profund nivel. Suzuki evidențiază ton mediu bogat, plin de culoare, control al frazei, fraze muzicale bine conturate, profunzime emoțională. Să nu uităm, actul II este integral dedicat celor două eroine, Cio-Cio-San și Suzuki, practic este centrul emoțional al operei, unde se întâlnesc speranța și luciditatea, loialitatea și afecțiunea, excelent evidențiate de Iulia Merca și Hiroko Morita.
Florin Pop, David Pogana, Molnar Zoltan, Iosia Balteș și Hanna Szekely Hordoan completează fericit distribuția.
Orchestrația este sugestivă, având parte de contraste când fine, când aspre între momentele de tandrețe și cele de tensiune maximă. Viziunea dirijorală a Maestrului David Crescenzi are la bază, în primul rând, profunda înțelegere și cunoaștere a dramaturgiei muzicale pucciniene, lucru remarcat și valabil și pentru Tosca, Boema, Turandot, Il triticco. Crescenzi propune prin urmare, o lectură muzicală coerentă și cursivă, transformând Orchestra într-un partener activ. Actul dirijoral propune din start lectura atentă, de la expresivități rafinate la tensiuni dramatice, cele din urmă construite organic, fără exagerări sau stridențe. Culorile orchestrale îi permit conturarea contratelor culturale specifice partiturii. Cu plusul adus în spațiile lăsate vocilor pentru conturarea liniilor melodice. Merit deopotrivă al dirijorului și Orchestrei.
Nu ne rămâne decât să așteptăm martie 2026 cu producții la același înalt nivel, tot atâtea motive de a umple sala Operei Naționale clujene până la refuz.
Demostene Șofron
Foto Nicu Cherciu
Articolul Seara la Operă – Lirism și tragedie în Madama Butterfly apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
