February 29, 2024

În anul 1936, s-a organizat la Atena Congresul Mondial al Facultăților de Teologie. Atunci au fost aleși ca patroni ai învățământului teologic sfinții trei ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan. Și pe bună dreptate, pentru că ei alcătuiesc organismul deplin al teologiei: Grigorie este mintea care gândește, Ioan gura care vorbește și Vasile mâna care face.

Sfântul Grigorie, supranumit Teologul, are profunzimea teologului care gândește, Sfântul Ioan, gura neîntrecută care predică, și Sfântul Vasile, omul ordonat care pune în practică atât teologia unuia, cât și predica celuilalt.

Sărbătoarea celor trei, care au devenit patronii învățământului teologic, a fost stabilită în mod minunat. Pe vremea împăratului bizantin Alexie Comnen (1086) s-a iscat neînțelegere între oamenii cei mai de cinste și evlavioși. Unii îl cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că în fapte se aseamănă cu îngerii, așezămintele sale filantropice găzduindu-i pe cei mai nefericiți oameni. Ca fire, era un om hotărât și nu ierta ușor.

Sfântului Ioan Gură de Aur îi reproșau că ierta prea lesne și-i îndemna pe oameni la pocăință. Alții înclinau spre Sfântul Grigorie Teologul, neîntrecut în învățătura sa de nimeni altul.

Cei trei sfinți se arătară unul câte unul, apoi împreună, aievea, arhiereului Ioan al Evhaitelor și-i ziseră: „noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem și nicio împotrivire sau vrăjmășie nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnați fiind de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi, unul întâi și altul al doilea, și de vei chema pe unul, vin și ceilalți doi”. Mai mult, a primit poruncă să le așeze sărbătoare la toți trei împreună. Și a luat naștere, în veacul al unsprezecelea, sărbătoarea celor trei sfinți ierarhi, din 30 ianuarie.

Au fost luați ca și patroni ai învățământului teologic pentru că ei, așa cum ar trebui să facă orice teolog, au îmbinat credința și cultura. Cultura multă îl ajută pe om să-și întărească și credința. Semidocții nu înțeleg acest lucru. Sfântul Pavel dă o definiție credinței: „Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1).

Mircea Eliade subliniază faptul că omul complet este un om religios. „Sacrul este un element în structura conștiinței și nu un stadiu în istoria acestei conștiințe. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca ființă umană este în sine un act religios, căci alimentația, viața sexuală și munca au o valoare sacramentală. Altfel spus, a fi sau mai degrabă a deveni om, înseamnă a fi religios”. Conștiința este glasul lui Dumnezeu din om. Argumentul cosmologic, care subliniază cu putere existența lui Dumnezeu, pleacă de la un raționament imbatabil: toate lucrurile au o cauză, cauza primă fiind Dumnezeu. Argumentul ontologic pleacă de la realitatea că omul, așa cum afirma Mircea Eliade, se naște cu ideea de Dumnezeu și n-o dobândește neapărat prin educație.

Înțeleptul Solomon zice că „Deșerți sunt din fire toți oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu și care n-au știut, plecând de la bunătățile văzute, să vadă pe Cel Care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înțeleagă pe meșter” (Înțelepciune 13,1).

Credința este întărită de către o cultură profundă. Semidocții pot pune la îndoială multe adevăruri de credință. Mai ales în perioada comunistă erau prezentate ca incompatibile cunoașterea religioasă cu cea științifică. Răspunsul îl dă pedagogul Onisifor Ghibu: „Marea criză prin care trece întreaga omenire pe urma celor două războaie mondiale nu face decât să confirme pentru orice om cu simț de răspundere morală neviciat de ambiții deșarte și de interese meschine, marele adevăr că tendințele extremiste și exclusiviste îndreptate spre desființarea unei sau alteia din cele două forțe, prin care trăiește universul, forța spirituală și forța materială, nu au alt efect decât pe acela de a tulbura adevărata pace dintre indivizii care alcătuiesc umanitatea și de a-i îndepărta de la fericirea la care fiecare generație are un drept sfânt. Cu toată această criză acută, care a cuprins, ca niciodată înainte de aceasta, întreaga omenire, eu nu disperez. Dimpotrivă, eu văd apropiindu-se zorii unor vremuri de dezmeticire a capetelor astăzi prea aprinse, când spiritul și materia vor putea nu numai coexista pașnic, ci vor putea colabora în cea mai ideală armonie, dând cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.

Cei trei mari ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, pe lângă faptul că erau foarte credincioși, erau și oameni culți. Sfântul Grigorie Teologul, referindu-se la Sfântul Vasile, scrie: „Când pun mâna pe Hexaemeronul lui și citesc cu glas tare, mă simt aproape de Creatorul, încep a pricepe temeiurile creației, admir pe creator cu mult mai mult decât înainte… Când citesc lucrările sale cu privire la Duhul Sfânt, aflu în ele pe Dumnezeu pe Care-l am și eu și prind curaj să grăiesc adevărul, sprijinindu-mă pe învățătura lui despre Dumnezeu și pe interpretarea lui”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la preoție, scrie că „postul, culcatul pe pământul gol, privegherile prelungite și toate celelalte pot fi îndeplinite cu multă ușurință de mulți credincioși, nu numai de bărbați, ci și de femei. Dar când e vorba de stat în fruntea Bisericii, când e vorba de încredințat purtarea de grijă a atâtor suflete, toți să se dea la o parte în fața unei slujbe atât de înalte”.

Cei trei mari ierarhi sunt patronii învățământului teologic, dar, în același timp, sunt și ocrotitorii multor sfinte biserici. Nu se poate să nu fii impresionat și artistic de arhitectura bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și de frumusețea altor biserici din spațiul românesc, care-i au ca și patroni.

Îl rugăm pe Dumnezeu ca prin rugăciunile lor, nouă și teologilor noștri, să ne lumineze mintea, să ne încălzească inima și să ne întărească voința ca să facem o misiune potrivită vremurilor de astăzi.

† Arhiepiscopul și Mitropolitul ANDREI

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *