April 18, 2026

Pilotul Simone Tempestini îşi poate asigura, matematic, titlul de campion naţional la raliuri pentru a 10-a oară, un record absolut, dacă va câştiga în acest weekend Raliul Vâlcii, a şaptea etapă a sezonului 2025.

Aproape 60 de echipaje sunt înscrise la antepenultima cursă din Campionatul Naţional de Raliuri, printre cei aflaţi la start numărându-se, pentru al doilea an consecutiv, şi fostul campion mondial din WRC, austriacul Manfred Stohl.

Cu 4 victorii din 5 posibile în actuala stagiune, Simone Tempestini (Skoda Fabia Rally2 Evo) are un avantaj confortabil în clasamentul general, cu 173 de puncte, cu 45 mai multe decât următorul clasat, Andrei Gîrtofan. Cu 117,8 puncte, Norbert Maior mai poate spera doar la poziţia secundă.

Primul şi la ultimele antrenamente oficiale de joi, Tempestini, care o are în dreapta pe Carmen Poenaru, are nevoie de victorie sau chiar şi de un loc 2, cu condiţia să fie primul pe proba de power stage de la Dăeşti, pentru a fi sigur că devine campionul României pentru a 10-a oară în ultimele 11 sezoane.

Primul succes anual al clujeanului a fost în 2015, iar de atunci a avut o singură sincopă, în 2017, când titlul a fost câştigat de colegul său de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca. Tempestini deţine deja recordul absolut de trofee câştigate, depăşindu-l anul trecut pe legendarul Titi Aur, care avea 8 victorii.

Articolul Simone Tempestini la un pas de al 10-lea titlu de campion național la raliuri apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *