Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a fost prezentă marți pe șantierul de la Drumul Expres Tureni pentru a verifica stadiului lucrărilor la acest obiectiv. Tronsonul are o importanță strategică, urmând să facă legătura între Autostrada A3 (zona Turda) și Drumul Național DN1 (zona Tureni).
Alături de prefect au fost pe șantier Eugen Cecan, directorul Regional al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ileana Colosvari, viceprimarul comunei Tureni și reprezentantul firmei DIMEX-2000 Company, în calitate de antreprenor general.
Discuțiile s-au axat pe prezentarea stadiului tehnic al lucrării și respectarea din partea constructorului a termenului de finalizare a lucrărilor. Astfel, reprezentantul DIMEX a subliniat faptul că partea carosabilă a Drumului Expres va fi finalizată și dată în folosință la 1 iulie 2025, în timp ce lucrările adiacente vor continua până la 25 iulie 2025. Prefectul Maria Forna a reconfirmat angajamentul autorităților pentru finalizarea acestui proiect vital și a subliniat importanța infrastructurii rutiere pentru dezvoltarea economică și socială a județului Cluj și a întregii regiuni.
Drumul expres are 5 km iar bretele de legătură la nodurile rutiere de pe DN1 și A3 au 10 km. De asemenea, au mai fost construite 7 poduri și viaducte. Investiția s-a ridicat la 562,61 milioane lei (fără TVA). „Proiectul are o importanță strategică pentru întreaga regiune, contribuind la fluidizarea traficului între DN1 și A3 și stimulând dezvoltarea economică locală. Finalizarea la termen a lucrărilor rutiere majore devine astfel un obiectiv ferm al autorităților și al constructorului”, a transmis Prefectul Maria Forna.
Articolul Termen clar, lucrări în ritm susținut: 1 iulie 2025 – data deschiderii Drumului Expres Tureni” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.