June 20, 2024

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă pe autostrada A3 între Turda și Gilău în urma căruia o persoana și-a pierdut viața. La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit un autocamion și un autoturism avariate. „În cel din urmă se afla un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viața. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost extras de către pompieri, iar apoi a fost declarat decedat de către medicul Serviciului de Ambulanță Județean sosit la locul accidentului”, a anunțat ISU Cluj.

IPJ Cluj a anunțat că în 25 mai a.c., în jurul orei 13.00, a fost înregistrat un accident rutier pe Autostrada A3, sensul de mers Chețani spre Gilău, pe banda 1 de circulație.

„Din primele cercetări derulate la fața locului a rezultat că, un bărbat, 35 de ani, din județul Gorj, care se afla la volanul unui autoturism, ar fi intrat in coliziune cu o autoutilitară aflată în fața sa.

Din nefericire, în urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 35 de ani.

Conducătorul autoutilitarei, de 27 de ani, din Turda, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat IPJ Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *