July 25, 2024

U Cluj joacă, vineri, la Voluntari, un meci decisiv pentru calificarea în play-off-ul SuperLigii. Pentru a fi siguri de intrarea în primele șase echipe ale țării, ”Șepcile roșii” trebuie să învingă în deplasarea de la Voluntari împotriva unei formații angrenate direct în lupta pentru evitarea retrogradării. Orice rezultat în afara victoriei ar duce la o complicare teribilă a luptei pentru intrarea în play-off în care sunt angrenate nu mai puțin de cinci echipe.

”Vrem să-i facem fericiți pe suporteri. E un examen greu, ar fi un meci care ar pune cireașa pe tort. O răsplată pentru tot ce am făcut într-un timp atât de scurt, niște etape importante prin care am trecut ca și formare, ne-am maturizat cu toții. Am spus de mai demult că avem jucători de play-off când obiectivul echipei era locul 7-9, dar dacă am ajuns acolo… de ce nu? Suntem la un meci distanță. Acum contează foarte mult experiența antrenorilor, maturitatea jucătorilor, cum ducem stresul și presiunea care există acum. Sigur, abordarea jocurilor este foarte importantă, trebuie să te adaptezi la jocul adversarului. Unii au obiective, alții nu mai au niciun fel de obiective. Inspirație, să nu facem greșeli decisive în astfel de momente. Sunt bătăi de cap pe care antrenorul le are și trebuie să le gestioneze.

Pentru noi, calificarea în play-of este ca și cum am câștiga un campionat, asta e realitatea. Trebuie să înțelegem acest lucru. Pentru fiecare dintre noi este o mare realizare. Trebuie multă voință. Când îți dorești neapărat să faci ceva atunci te autodepășești. Atunci se vede puterea ta și om, ca și caracter. Și aici vreau să fac un apel la echilibru, nu la disperare, pentru că asta nu duce la nimic bun, liniște. Dacă ne punem de acord asupra a ceea ce trebuie să facem, să respectăm asta indiferent de ce se întâmplă în timpul jocului. Iar eu, să mă adaptez la cum merge jocul, la evoluția adversarului, să fiu inspirat la schimbări, să greșesc cât mai puțin posibil. Și să ne întooarcem la Cluj cu o calificare! Ar fi extraordinar pentru viitorul acestui club, pentru acești oameni minunați care ne-au susținut necondiționat și în momentele foarte grele. Pentru mine ar fi cea mai mare satisfacție să-i văd pe acești oameni fericiți și mândri de echipa lor, și de echipa mea deopotrivă.

Am avut cinci zile pentru a pregăti acest meci. S-a vzăut o oarecare oboseală la nivel fizic. A fost o presiune în ultimele luni, la ultimele meciuri. A fost și un moment în care părea compromisă orice speranță de calificare în play-off. Încet-încet am crescut ca și joc, ca disciplină, ca și concentrare, ca și ambiție. Am revenit din nou în calcule, jucătorii importanți au revenit la forma lor bună. Și, nu vreau să arunc responsabilitatea pe nimeni, dar mă bazez foarte mult pe experiența acumulată în astfel de momente, în realizările lor, în mometele lor de sclipire, de inspirație la anumiți jucători pe care-I știți foarte bine. Și pentru ei ar fi o încununare, o realizare extraordinară pentru că au fost apreciați și respectați foarte mult pentru ce au făcut, și asta pe bună dreptate. Dar în același timp, dacă nu ne-am califica pentru noi ar fi un mare eșec în momentul de față. Trebuie să realizăm acest lucru, lumea nu va fi mulțumită, va fi foarte dezamăgită dacă nu vom reuși să ne calificăm.

Am discutat cu cei din conducerea clubului încă de acum o lună cu privire la anumite bonusuri în cazul calificării în play-off, și mi se pare corect acest lucru. Mi-a plăcut cum a pus problema și domnul președinte Constantea, stabilitatea pe care am avut-o și sper ca toată această încredere în noi să fie răsplătită. Vor urma și alte investiții care sunt foarte importante, mă gândesc la terenul de antrenament. Entuziasmul acesta duce, de multe ori, și la astfel de investiții. Contează mult asta, avem mulți oameni deosebiți pe lângă această echipă, cunoscuți sau nu,dar sunt aici, sunt lângă echipă.

Vom deplasa tot lotul la București, chhiar și pe cei care nu vor juca, pentru că au contribuit cu toții, toți au fost importanți pentru echipă chiar dacă unii au jucat mai puțin, pentru că și datorită lor valoarea echipei a crescut.

Sper să prindem o zi bună, o formă sportivă bună, desigur și acest aspect este foarte important. Și cei de la Voluntari vin după o perioadă în care lucrurile nu merg așa cum și-ar dori.

Avem un mare avantaj pentru că această calificare depinde doar de noi. Dacă noi câștigăm nu mai contează niciun joc al rezultatelor. N vreau să văd crispare pe bancă, jucători care se uită în telefon la rezultatele celorlalți, nu vreau să văd așa ceva sub nicio formă! Vreau să ne câștigăm jocul, atât! Să facem tot ce depinde de noi, să nu ne reproșăm absolut nimic. E doar un joc de fotbal până la urmă, dar eu cred că în urma noastră trebuie să rămână o impresie foarte bună de voință și mult caracter.

Doar Silaghi e cu probleme medicale, în rest toți jucătorii sunt valizi. A revenit și Oancea care deja s-a pregătit, are aproape două săptămâni în care se pregătește normal și trebuie să-l recâștigăm, să revină la un ritm normal.

Portarul lituanian e și el o variantă pentru ultima parte a sezonului. Ce e îmbucurător e că Gorcea e într-o formă foarte bună. Arată foarte bine, echipa nu a primit gol în ultimele patru jocuri. E prezent, e viu acolo, tot timpul atent și concentrat. Și-a așteptat rândul  și a venit exact cu ce trebuie să vină un jucător  când nu joacă, cu dorința de a rămâne acolo și de a ajuta echipa. I-am spus că are toată susținerea și încrederea mea chiar din primul joc după o absență destul de lungă”, a declarat antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, la conferința de presă de dinaintea meciului de la Voluntari.

Partida dintre FC Voluntari și Universitatea Cluj se joacă vineri de la ora 20.00, odată cu alte patru meciuri care vor decide echipele calificate în play-off-ul Superligii.

Programul ultimei etape

Liga Profesionistă de Fotbal a programat vineri, 8 martie, 5 meciuri. Toate se vor juca de la aceeași oră, având în vedere implicările pentru stabilirea clasamentului final. CFR Cluj și U Cluj vor juca și ele vineri, cu Hermannstadt, respectiv FC Voluntari.

Vineri, 8 martie, ora 20:00

CFR Cluj – Hermannstadt
Dinamo – UTA
Petrolul – Sepsi
FC Voluntari – U Cluj
FC Botoșani – Farul

Sâmbătă, 9 martie

ora 20:00: Rapid – FCSB

Duminică, 10 martie

ora 20:45: FCU Craiova – Universitatea Craiova

Luni, 11 martie

ora 20:00 Oțelul – Poli Iași

Clasament SuperLigă:

1 FCSB 64
2 Rapid 52
3 CFR Cluj 50
4 Univ. Craiova 46
5 Farul 42

6 UCluj 41
7 Sepsi 40
8 Hermannstadt 40
9 UTA 40
10 Petrolul 35
11 Oţelul 33
12 Poli Iaşi 32
13 U Craiova 31
14 Voluntari 27
15 Dinamo 26
16 Botoşani 20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *