Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) găzduiește joi, 7 noiembrie 2024, între 9.00 – 10.30, în Aula „Victor Jinga”, prelegerea publică susținută de Dr. Jorge Tamayo, assistant profesor of business administration la Harvard Business School, informează UBB într-un comunicat de presă.
Citând sursa amintită, în cadrul prelegerii intitulate „Reskilling in the age of AI”, invitatul va susține o prezentare despre modul în care angajații companiilor își pot dezvolta competențele necesare pentru a se adapta noului context economic marcat de inteligența artificială și alte tehnologii digitale inovatoare. În stilul caracteristic al Harvard Business School, prelegerea va conține o serie de exemple și studii de caz relevante despre companii care au implementat cu succes programe de reskilling, prin intermediul cărora angajații și-au dobândit abilități noi, în afara domeniului lor de bază.
Evenimentul este organizat de FSEGA în colaborare cu Filiala din Cluj a Asociației Economiștilor Maghiari din România, iar intrarea este liberă pentru toți studenții și cadrele didactice ale universității.
T.S.