Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a asigurat marţi că a deteriorat într-o operaţiune specială fundaţiile podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală, detonând 1.100 de kilograme de explozibili plasaţi sub apă.
„Operaţiunea a durat câteva luni. Agenţi ai SBU au plasat mine în fundaţiile acestei structuri ilegale. Iar astăzi, fără nicio victimă în rândul populaţiei civile, la ora locală 04:44, a fost activat primul explozibil”, a declarat SBU într-un comunicat însoţit de o înregistrare video şi o fotografie a podului avariat.
Conform SBU, este al treilea atac ucrainean asupra acestui pod construit de preşedintele rus Vladimir Putin după anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.
Şeful SBU, Vasil Maliuk, a supravegheat personal operaţiunea.
Într-un comunicat, Maliuk a declarat că „podul Crimeei este o ţintă absolut legitimă”, fiind construit pentru a uni Rusia cu un teritoriu ucrainean ocupat şi având, de asemenea, rolul de „arteră logistică pentru aprovizionarea” armatei ruse.
„Crimeea este Ucraina şi orice manifestare a ocupaţiei va primi un răspuns ferm”, a subliniat Maliuk.
EFE aminteşte că SBU a efectuat duminică poate cea mai ambiţioasă operaţiune în spatele liniilor inamice din tot războiul, într-un atac cu drone asupra a peste 40 de avioane de vânătoare ruseşti situate în mai multe baze aeriene din interiorul Rusiei.
Articolul VIDEO Ucraina afirmă că a deteriorat fundaţiile podului Kerci din Crimeea în cadrul unei operaţiuni speciale apare prima dată în ziarulfaclia.ro.