August 11, 2022

Un film horror bun e cel care reuseste sa te tina intr-o stare extrem de tensiune maxima si sa te faca sa tresari la fiecare miscare a personajelor si la fiecare sunet. Insa nu toate filmele apartinand acestui gen sunt menite sa urmareasca reteta clasica. “The Black Phone” incalca regula de aur a filmelor horror si se duce mai degraba spre o zona gri, in care filmul horror se combina cu cel de comedie si cu un thriller destul de bine gandit…

Daca te gandesti la nostalgie stii prea bine ca e un mix perfect de dor, bucurie, melancolie. „The Black Phone” aminteste intr-o maniera originala de rapiri, de vecinii care incep sa susoteasca pe unde apuca, de un om rau care tot „fura” tot ce are mai de pret comunitatea, familia, copiii. Filmul este despre un criminal in serie care rapeste copii pe banda rulanta, are niste idei destul de ciudate si multe puncte de cotitura in care te intrebi daca se va termina cu bine sau nu toata povestea.

Desi scenariul este unul fictiv, nu e nimic real in toata povestea expusa in fata privitorilor, prin anii 1970 a existat un anume John Wayne Gacy, supranumit Ucigasul Clovn. De aici si inspiratia poate pentru acest film horror. Primul care a profitat de crimele in serie si de toata povestea din jurul Ucigasului Clovn a fost insusi Stephen King, care, in anii 1980, a lansat propria versiune de film horror cu accente supranaturale, „It”.

In spatele filmului horror din prezent se afla trei talente adevarate care au adus publicului si celebrul film horror „Sinister”: regizorul Scott Derrickson, scenaristul C. Robert Cargill si actorul principal Ethan Hawke. Impreuna reusesc sa recreeze universul horror din povestioara lui Joe Hill, fiul lui Stephen King.

Ethan Hawke interpreteaza rolul lui magician part-time care isi foloseste duba neagra si baloanele negre ca sa rapeasca copiii, baieti, direct de pe strazi in Colorado, in anii 1970. Cu toate astea povestea e de fapt despre Finney, interpretat de Mason Thames, un baietel de 13 ani care ajunge sa fie rapit si el si nu prea are sanse sa scape de temutul criminal.

Inaintea sa mai fusesera rapiti alti patru baietei care, din pacate, nu au reusit sa scape si au fost ucisi. Finney este batut mai mereu de colegii mai mari, depinde de sora sa mai mica Gwen, interpretata de Madeleine McGraw, care il tot salveaza din diverse situatii. Dar in beciul criminalului in serie sora sa nu mai exista si trebuie sa se bazeze pe fantomele baietilor ucisi inaintea sa, care il „suna” la un telefon negru deconectat de multa vreme.

Criminalul isi acopera fata mereu cu o masca cu un „ranjet” malefic pentru a nu fi recunoscut, ceea ce duce senzatiile traite de copil si de tot publicul la cote maxime. De fiecare data cand interactioneaza cu micutul Hawke poarta diverse masti dintre cele mai hidoase. Fiecare masca are rolul sau, de a dezvalui o latura a personalitatii criminalului in serie: vesel, razbunator, de necitit.

In spatele mastii vocea inegalabila a lui Hawke te face sa ai fiori pe sira spinarii sau sa razi, te simti amenintat si tu cand il auzi vorbind cu baietelul rapit. Trecerea criminalului de la o stare la alta agraveaza situatia lui Finney. O scena socanta pentru multi e cea in care criminalul sta pe un scaun cu pieptul gol si asteapta „victima” sa iasa din beci pentru a o „termina”.

Alegerea lui Finney ca ultima rapira va duce tensiunea la cote maxime, pentru ca el pare a fi o victima sigura. Pe masura ce baiatul incearca sa scape cu ajutorul indiciilor date de fantomele baietilor omorati inaintea lui descoperim lucruri noi in decorul macabru din pivnita, instrumente potentiale pentru marea evadare pregatita si capcane foarte ingenioase. La final avem confruntarea finala, David vs. Goliat, dintre criminal si Finney.

Dar e o problema: Derrickson nu a stiut sa regizeze scenele in asa fel incat sa fie pline de energie si de stil. La un anumit moment Finney devine plictisitor in toate actiunile sale si te astepti parca sa vezi ce urmeaza sa se intample. Jocul cu telefonul negru si cu fantomele baietilor rapiti devine prea plictisitor si scenariul urmareste alte personaje mai interesante din film in anumite momente ale filmului.

Ransone, pe care l-ai mai vazut si in „Sinister”, apare pentru o scurta perioada de timp si pare un ciudat care crede ca ar putea dezlega misterul copiilor rapiti. Energia sa mai tempereaza din monotonia scenelor cu telefonul si cu Hawke deghizat in ceva ce pare a fi un clovn care si-a pierdut de mult zambetul inocent. McGraw e al doilea personaj care straluceste in film, cu toate problemele pe care le are in viata sa de zi cu zi.

Cand are doar scene singura, McGraw aduce tensiune, interpreteaza de minune si drama prin care trece o sora care si-a pierdut din senin fratele si pe care s-ar putea sa nu il mai vada niciodata. Micuta actrita arata mereu vulnerabilitate si o varsta mult mai mare decat cea reala.

Intr-o epoca in care „Stranger Danger” era deja un film despre care stia toata lumea si care reusea sa aduca in prim-plan o intreaga pleiada de personaje si scene desprinse dintr-o realitate poate prea… realista, filmul lui Derrickson nu reuseste sa recreeze universul vremurilor apuse.

Filmul, in totalitatea sa, pare un remake dupa alte filme celebre din trecut si nu convinge suficient de mult cat sa iti doresti sa il revezi. Dar fiecare cu gusturile sale, e pana la urma un film pe care il vezi si dupa tragi concluzia daca e bun sau nu…

Leave a Reply

Your email address will not be published.