July 25, 2024

Liderul deputaților AUR, Alin Coleșa atrage atenția că măsurile de taxare și interzicere a combustibililor fosili au dus și duc la distrugerea industriei României și a Europei – la distrugerea bunăstării noastre – prin plecarea producătorilor către Asia, prin îndatorare enormă, prin prețuri speculative, prin îmbogățirea incredibilă a celor deja extrem de bogați și prin sărăcirea tot mai accentuată a celor mulți.

Parlamentarul spune că nebunia nu poate înceta decât în mod democratic, prin vot politic – prin scoaterea de la Guvernare a celor care ne-au adus în această stare.

„Nebunia sinuciderii economice prin prețuri speculative și încălcări ale drepturilor omului fundamentate pe urgența climatică – continuă.

Am vorbit de foarte multe ori în Parlament, despre faptul că apocalipsa climatică cauzată de activitățile umane generatoare de Gaze cu Efect de Seră – în special a CO2 – e o mare minciună.

Unde duce această ideologie a apocalipsei climatice?
Destinația e arătată și în HG 1215 – privind strategia pt. reducerea emisiilor de C – pt. o României așa-zis Neutră climatic în 2050.

Ce înseamnă pt. ei neutralitate climatică? Raportat la anul 1990, înseamnă niște reduceri aberante ale emisiilor de C: 2005 – 48% – Noi am redus cu peste 50%.; 2019 – 62% – Noi am redus cu peste 65%.; 2030 – 82% – mult mai mult decât acel inițial Fit for 55 – Noi vom reduce cu peste 90%
2045 – 95%. 2050 – 100%. Dar ce înseamnă aceste reduceri ale emisiilor de C? Uitați-vă în jur:
Oare mai avem industrie metalurgică, producători de oțel, de aluminiu, producători de îngrășăminte agricole, centrale termice sau energetice pe cărbune? Răspunsul este nu!”, a spus Coleșa. El arată că lipsa industriei înseamnă lipsa locurilor de muncă, înseamnă sărăcie, înseamnă îndatorare și părăsirea țării. „Cum s-a ajuns aici? Răspunsul îl aflăm în sectorul energetic. Până acum 10-20 ani aveam o energie electrică ieftină. Au apărut însă acele forme de taxare a emisiilor de C – acele certificate de C – astfel că orice centrală electrică sau termică, orice fabrică cu emisii de C- trebuia să cumpere acele certificate – la început ieftin 2$/certificat, apoi f. scump 100$ per certificat. Apoi s-a stabilit modul de calcul al energiei electrice – astfel, ultima centrala electrică selectată pt. acoperirea consumului, a cererii, care era și cea m. scumpă – dicta prețul întregii piețe. O energie foarte scumpă înseamnă distrugerea industriei producătoare. Astfel, prin supra-taxare și preț de speculă, industria energetică și ind. grea au dispărut, iar odată cu ele și bunăstarea noastră. Nebunia însă nu se oprește aici – la țintă este luat și sectorul transporturilor. S-a hotărât interzicerea producerii și vânzării de mașini pe benzină și motorină din 2035 și reducerea producției și vânzării > 50% până în 2030. Plus norme de poluare bazate pe emisii de C – imposibil de îndeplinit. Rezultatul dorit: dispariția prin interzicere a motoarelor pe benzină, motorină și GPL și înlocuirea lor cu unele electrice sau pe hidrogen. Sunt însă mașinile electrice mai bune și mai ieftine? Cu siguranță, nu! Sunt mult mai scumpe, mai puțin fiabile, foarte dificil de reparat, cu o autonomie mică și cu timpi de încărcare foarte lungi. În plus față de toate acestea – avem o raționalizare comunistă a distanței maxime pe care vom avea voie să o parcurgem într-un an cu mașina – maxim 6.500 km pentru autoturisme și maxim 8.900 km pentru autovehiculele de transport marfă”, susține deputatul AUR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *