July 22, 2024

Consiliul Județean Cluj a demarat pe drumul județean DJ 182E Chiuiești – Mănăstirea Cășiel lucrări de întreținere curentă și periodică în vederea asigurării unei circulații rutiere normale, în condiții de siguranță.

Lucrările de întreținere vizează, în totalitatea lor, un sector de drum în lungime de peste 7 kilometri, mai exact între pozițiile kilometrice 0+000 și 7+027.

În această etapă, se află în plină derulare lucrări de refacere a gabioanelor și de corecții locale ale albiilor, în condițiile în care, anterior, au fost executate operațiuni care au vizat întreținerea platformei drumului prin tratarea burdușirilor și a tasărilor, colmatarea rosturilor, asigurarea scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor și asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului.

Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări de refacere a terasamentelor deteriorate și de asigurare a siguranței circulației prin montarea de parapete metalice în zonele unde situația o impune și de butoni și plăcuțe reflectorizante pe stâlpi și parapete.

„Continuăm lucrările pe drumurile aflate în administrare, astfel încât cetățenii să beneficieze de condiții superioare de confort și siguranță în circulație. Urmărim în mod constant creșterea calității infrastructurii rutiere și impulsionarea dezvoltării economico-sociale a județului”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *