De curând, la Cluj-Napoca a văzut lumina tiparului un nou volum publicat de editura Ecou Transilvan. Este vorba de antologia „Ecouri feminine”, lansată într-un cadru plin de emoție și căldură în studioul de concerte al conservatorului clujean. Cartea, coordonată de editorul Nadia Fărcaș, este vocea a 53 de prezențe feminine care, fie prin gândurile strânse sub forma unor rememorări ale parcursului personal și profesional desfășurat sub ocrotirea și îndrumarea mamei, fie prin versuri pline de dragoste, aduc un elogiu femeilor model din viața lor.
„O carte ești tu la un anumit moment din viață. Prima mea carte a apărut la editura Ecou Transilvan. Impecabilă, frumoasă, perfectă, cu suflet. Așa am văzut-o atunci și așa o văd și astăzi când o iau din bibliotecă să o răsfoiesc a nu știu câta oară. Sunt foarte mulți cei ca mine, mulți chiar în această sală. Pentru noi toți, Ecou Transilvan este editura noastră de suflet. Este o editură cu un mare interes pentru promovarea culturii scrise, prin apariții editoriale în varii domenii”, a subliniat în discursul său Ina Hudea, conferențiar dr. habil. în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.
„Mă bucur foarte mult că Nadia a insistat să public și eu într-o carte câteva idei, câteva gânduri. Este un om plin de energie, plin de tenacitate și cu o putere extraordinară. Felicitări, Nadia, pentru tenacitate, vă rog să o aplaudăm din tot sufletul”, a spus dr. Sorina Stanca, directorul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, care a amintit, totodată, multiplele ocazii de colaborare între instituția pe care o conduce și editura aniversată.
„Nadia a fost mama noastră la multe lansări de carte. E rândul nostru, al copiilor editurii Ecou Transilvan să fim alături de Nadia Fărcaș. Mama e, cred eu, unul dintre oamenii care pe parcursul vieții ne-au ajutat, ne-au ghidat, ne-au sprijinit până am găsit răspunsul la întrebările esențiale. Această antologie s-a născut din dragostea dintre mamă și fiică și este o carte curajoasă, v-o spun cu toată asumarea, este o carte care va face ecouri în momentul în care va fi citită. Felicitări, Nadia Fărcaș, ești un om pentru oameni”, a afirmat Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca.
„Această carte este o carte unicat, o carte a raportului frumos dintre mamă și fiică. Mama și bunica sunt cele două femei, cele două mame din viața mea care m-au crescut și m-au educat. La editura Ecou Transilvan suntem o echipă frumoasă, mă consider parte și din această familie, alături de echipa de la Casa de Cultură și familia de acasă. Mulțumesc, Nadia, pentru încredere, felicitări pentru tot ce faci”, a spus dr. Victor Constantin Măruțoiu, poet, teolog, referent cultural în cadrul Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” și, totodată, coordonatorul colecției de Poezie și al colecției „Universul credinței” din cadrul editurii Ecou Transilvan.
„Pe mine mă interesează comunicarea de la suflet la suflet. Și de aceea vă mulțumesc vouă, voi sunteți familia mea. Pentru voi muncesc de dimineața până noaptea. E o muncă frumoasă, e o muncă plăcută, tot ce fac, fac din suflet pentru voi. Iată că astăzi am reușit să scoatem la lumină aceste <<Ecouri feminine>>, o antologie care adună între coperțile ei 53 de doamne minunate din diverse domenii de activitate. Chiar dacă trecem uneori prin viscole, ploi și ninsori, important este să ne bucurăm din nou de acele raze de soare, de adieri line ale frumuseților naturii și de roua dimineții. Să fim tari ca stâncile în regatul lor, întotdeauna cu demnitatea și semeția unui brad”, a mărturisit editorul Nadia Fărcaș.
Atmosfera serii a fost completată armonios de intervențiile unora dintre autoare, prezente în sală, de surprizele muzicale nu puține la număr ce ne-au purtat prin miracolul folclorului autentic românesc dar și prin universul cinematic internațional, momente oferite de Ansamblul „Cununița Năzdrăvană”, condus cu multă măiestrie de Leontina Dorca și Maria Carmen Sas, respectiv de tinerii studenți talentați din anul I – canto – ANMGD, coordonator artistic Ina Hudea: Csata Ágnes, Lidia Șom, Alex Mihali, Vlad Man, Petra Grad, Sergiu Pârvulescu, David Năoian, David Oncea, Maria Taloș, Alexandra Bora.
Iulia GHIDIU
Foto: Camelia Hodiș