April 21, 2024

Mă gândesc de multe ori la publicul spectator și criteriile care-l apropie sau nu de sala de concert. Criterii în care se regăsesc programele propuse, invitații scenei (dirijori, soliști), timpul meteorologic, toate cu plusurile și minusurile cunoscute.

Astfel privite lucrurile, pot spune doar că cei care au lipsit de la simfonicul serii de vineri, 19 ianuarie 2024, au ce regreta. Cei prezenți, puțin peste 200, au avut însă parte de un regal muzical, folosesc sintagma cunoscută în cunoștință de cauză. Sunt cei fideli, cei care ne cunoaștem și ne salutăm instinctiv, adevărul este că sunt spectatorii care se regăsesc și în sălile de operă sau/și teatru.

Sincer să fiu, m-aș fi așteptat și aș fi dorit o sală mult, mult mai plină. A fost să fie reîntâlnirea cu Paul Mann, maestru al baghetei cu o solidă carieră internațională, apreciată de public și critica de specialitate. A fost să fie și întâlnirea cu arta sopranei Julia Sophie Wagner (n. Munchen, Germania), la prima ei prezență pe scena Colegiului Academic,  voce pe care ne dorim să o reascultăm din nou. Am în vedere atât paleta repertorială vastă-Bach, Pergolesi, Schumann, Beethoven la Alban Berg, Mahler, Richard Strauss, Richard Wagner, Carl Orff, Hans Eisler, Louis Spohr, Enjott Schneider, Peter Cornelius, Hugo Wolf, Arthur Butterworth-, cât și calitatea interpretării. Nu în ultimul rând, am avut o seară Richard Strauss-Sir Edward Elgar pe care sigur nu o vom uita.

Ultimele patru lieduri de Richard Strauss (1864-1949) au fost compuse  în 1948, prima audiție absolută având loc la doi ani după moartea compozitorului, 1950, recepția fiind la înălțime. Ultimele patru lieduri (Primăvara, Septembrie, La culcare, În amurg) au avut parte  tot de o primire caldă și aplaudată minute în șir,  în seara vocal-simfonicului din 19 ianuarie, grație unui trio de efect, soprana Julia Sophie Wagner, dirijorul Paul Mann și Orchestra Filarmonicii Transilvania. Liedurile lui Richard Strauss sunt de departe, evocatoare, evocatoare ale unor lumi uitate în uitare. Tema acceptării morții și a morții în sine, cere din start, sensibilitate, virtuozitate vocală, consistență de expresie, tușe emoționante, o anume delicatețe. Le-am regăsit și apreciat în linia vocală impecabilă a Juliei Sophie Wagner. Plusul interpretării vocale a avut suportul orchestrației, deopotrivă strălucitoare și simplă.

Sir Edward Elgar este unul dintre compozitorii preferați ai dirijorului britanic Paul Mann. Care a venit în întâmpinarea publicului cu Simfonia nr 2 în mi bemol major op 63 (Allegro vivace e nobilmente, Larghetto, Rondo, Moderato e maestoso), rar inclusă în programele de concert, dar cu siguranță prima dată în programul Orchestrei Filarmonicii clujene. Pentru o mai bună receptare, Paul Mann a ținut să prezinte lucrarea în date esențiale: ”Muzica lui Elgar mă atinge mai adânc, mai profund decât orice altă muzică pe care o cunosc. În unele privințe, Elgar este Mahler-ul englez, dar oricât îl iubesc pe Mahler, aș da toate simfoniile lui pe această singură lucrare (…) Deși a dedicat-o Regelui Edward al VII-lea, a numit-o ”pelerinajul pasional al sufletului”. Prima parte este adesea plină de viață și viguroasă, dar este marcată de cuvântul preferat al compozitorului, ”nobilmente”, pentru a fi cântat cu noblețe de această mare Orchestră, cu virtuozitate, flexibilitate și sensibilitate. Și vorbind despre sensibilitate, ce să spun despre partea lentă extinsă? Este asemenea unui marș funebru, dar în realitate este un poem simfonic pe tema suferinței și, asemenea echivalentului din ”Eroica” lui Beethoven, exprimă atât deznădejdea personală, cât și cea publică (…) Scherzo-ul este sălbatic, virtuoz și teribil de dificil pentru orchestră. Deși mare parte din muzică este jucăușă, spre punctul culminant atmosfera se întunecă (…) Finalul reunește totul, pare că muzica nu se mai oprește. Cu puțin timp înainte de final, se aud dintr-o dată, amintiri delicate ale primei părți, de parcă și-ar aduce aminte de fericirea tinerească demult pierdută. Muzica se oprește într-o adiere de regret, cu o tristețe infinită (…) Este unul dintre cele mai frumoase paradoxuri ale muzicii, ca la sfârșitul unei astfel de călătorii, în loc să ne ascundem  într-o cameră întunecată, suntem reîncărcați cu energie nouă și dragoste de viață”. Admirabil!

Simfonia nr 2 în mi bemol major op 63 este o călătorie fascinantă. Paul Mann este un ghid bun cunoscător al traseelor muzicale. Din care nu au lipsit sonorități maiestuoase și delicate judicios gradate, dinamism dar și echilibru, o frumusețe sonoră impresionantă, de o elocință impunătoare. Viziunea de ansamblu propusă de Paul Mann este impecabil  conturată, clară și coerentă la nivel de conținut expresiv al muzicii lui Elgar. Și din nou, da, din nou trebuie să subliniez spiritul și aportul profesional al Orchestrei Filarmonicii Transilvania.

Demostene Șofron

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *