June 15, 2024

Un ceremonial militar-religios, urmat de discursuri, o festivitate de premiere a elevilor care au participat la un concurs pe teme de istorie și un program cultural-artistic au fost organizate joi, la Cluj-Napoca pentru a marca tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai – proclamarea Independenţei de Stat a României, victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi naşterea Uniunii Europene.

Manifestările au avut loc începând cu ora 11 în Piața Unirii din Cluj-Napoca și au debutat cu intonarea Imnului Național al României și Imnului Uniunii Europene, după care un sobor de preoți militari și civili au oficiat o slujbă religioasă. La eveniment al luat parte sute de clujeni, precum și elevi din cadrul școlilor clujene. De asemenea au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai partidelor politice și organizațiilor culturale și patriotice.  

În cadrul evenimentului, prefectul județului Cluj, Irina Munteanu a dat citire mesajului transmis de premierul Marcel Ciolacu în contextul Zilei Europei. ”Drumul nostru european este însă doar la început. Suntem în Schengen cu frontierele aeriene și maritime, dar anul acesta trebuie să facem dreptate până la capăt și să avem o aderare completă.

Astăzi, de Ziua Europei, trebuie să tragem linie și să vedem ce am realizat dar și să constatăm ce trebuie făcut pe mai departe pentru ca România să fie mai puternică și mai influentă în Uniunea Europeană. Și cred cu tărie că am găsit calea pentru a conta mai mult în Europa”, a transmis Ciolacu.

La rândul său, primarul Emil Boc a ținut să menționeze că Uniunea Europeană are pace de 79 de ani, avertizând că pacea nu este eternă și că trebuie cultivată și avut grijă de ea în fiecare zi. „Pentru faptul că noi avem 79 de ani de pace, pentru asta au muncit părinții, bunicii noștri, au înțeles că doar colaborarea între națiuni și nu ura între națiuni poate să ne aducă democrație, pace libertate și prosperitate. Nu doar după două războaie mondiale, după 2000 de ani de istorie, în sfârșit, Europa a înțeles că nu confruntarea este calea de a putea trăi în pace ci doar colaborarea între națiuni. Uniunea Europeană este cel mai important proiect de pace din istoria omenirii. Nu mai există în istoria omenirii un asemenea proiect care să aducă pacea și după aceea accesul la democrație și prosperitate. Pentru asta au murit milioane și milioane de oameni în decursul istoriei”, a spus Emil Boc.

 

Rețeta asigurării continuității păcii

El a arătat că din nefericire războiul este în ADN-ul Europei, precizând că pentru a preveni aceste lucruri în spațiul european este foarte important ca la momentul politic din 9 iunie să fie susținute forțe proeuropene care să asigure continuitatea păcii.

Sper ca tânăra generație să-și pregătească viitorul, așa cum și părinții noștri, bunicii noștri ne-au pregătit viitorul în pace, să meargă la vot și să susțină tot ce înseamnă pace, democrație și libertate”, a spus edilul.

O altă temă atinsă de Emil Boc în cadrul discursului susținut cu ocazia Zilei de 9 mai a vizat programul Green Deal al UE și politicile verzi, menționând că acestea nu fac decât să aducă locuri de muncă mai bine plătite și o sănătate mai bună pentru fiecare.

 

Partea care ține de dimensiunea verde trebuie să continue și să învățăm din greșeli. Doar cu politic de sus în jos și cu atenție de jos în sus Europa poate fi puternică”, a precizat Emil Boc.

 

Câștigătorii concursului „Eroi și fapte în istoria națională”

Manifestarea a continuat cu festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de istorie „Eroi și fapte în istoria națională”. Concursul a fost organizat la nivelul județului Cluj de către Inspectoratul școlar Județean Cluj, Divizia 4 Infanterie „Gemina” și Asociația „Mareșal Constantin Prezan” cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, și a atras 161 de candidați din cadrul liceelor clujene.

 

Premiile au fost înmânate de primarul Emil Boc, Marinela Marc, șeful inspectoratului Școlar județean Cluj, și de general maior Bogdan Cernat, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Elevii premiați sunt: Matei Someșean, cls. a XI-a, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca; Casian Cismaru, cls a IX-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca; Tudor Ilea, cls a XI-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca; Lucian Ilea, cls a X-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul din Turda; Andrei Mureșan Chișu, cls. a XI-a Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca; Ștefan Păcurar, cls. XI-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca; Cristina Câțcoan, cls a XI-a, Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca; Ioana Coldea, cls a X-a, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca; Bianca Cristina Mircea, cls a XII-a, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej; Maria Popa, cls. a X-a și Colegiul Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești.

Premiul III a fost obținut de Vladimir Manea din cls. a XI-a, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca iar premiul II i-a revenit Georgetei Ștefana Trifan, cls. a XII-a Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej.

Premiul I în cadrul concursului „Eroi și fapte în istoria națională” a fost câștigat de Octavian Nistor, din clasa a IX de la Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

Festivitatea s-a încheiat cu un program artistic susținut de muzica militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și de Ansamblul Mărțișorul din Cluj-Napoca.

Cosmin PURIȘ

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *