April 21, 2026

Într-un peisaj muzical dominat adesea de interpretări ale unor piese consacrate, Asociația Active Hub face un pas curajos în susținerea noii generații de artiști prin proiectul Amplify. Acesta este un concurs național de creație muzicală rock dedicat exclusiv liceenilor care aleg să își scrie propria istorie prin compoziții originale.

De la sala de repetiții, direct sub luminile reflectoarelor

Obiectivul principal al proiectului Amplify este de a oferi un răspuns concret unei nevoi stringente a tinerilor artiști: lipsa spațiilor de exprimare autentică. Proiectul nu se rezumă la a fi o simplă competiție cu un clasament final, ci își propune să creeze un ecosistem în care creativitatea să fie recompensată, iar curajul de a urca pe scenă cu un material propriu să fie celebrat și aplaudat.

„Amplify este despre acel moment zero în care un tânăr decide că are ceva de spus și o face prin muzică. Lucrăm de mulți ani cu tinerii în proiecte educaționale și am înțeles că, dincolo de teorie, aceștia au nevoie de experiențe care să le crească încrederea în forțele proprii. Prin Amplify, le oferim nu doar o scenă, ci susținerea de care au nevoie pentru a face pasul decisiv de la hobby la o posibilă carieră artistică,” a declarat Flaviu Garbo, președintele asociației Active Hub.

Spre deosebire de formatele clasice, Amplify elimină categoria cover-urilor. Trupele sunt provocate să propună o piesă originală, reprezentativă pentru stilul lor, indiferent de subgenul rock abordat sau de instrumentele folosite.

Criterii de eligibilitate

Trupa trebuie să aibă minimum doi membri, toți fiind înscriși în sistemul de învățământ liceal.

Înscrierile s-au realizat online, iar juriul, format din profesioniști activi în industria muzicală, vor selecta cele mai bune compoziții în marea finală.

Cele mai bune trupe vor urca pe scena din Cluj-Napoca, pe 7 mai 2026, unde vor interpreta live piesa cu care s-au înscris în concurs, la Edison House of Music.

Finala Amplify se va desfășura la Edison House of Music, care este unul dintre cele mai vibrante hub-uri culturale din Cluj-Napoca, redând comunității o clădire cu o istorie de peste 120 de ani situată pe strada Ploiești nr. 51. Proiectul a transformat fostul cinematograf „Steaua Roșie” într-o adevărată casă a muzicii, unde trecutul se întâlnește cu tehnologia modernă.

Recunoscând efortul depus în procesul de compoziție, Asociația Active Hub pune la dispoziție premii totale în valoare de 1.500 de euro. Totuși, valoarea adăugată a proiectului constă în interacțiunea cu publicul și experiența tehnică de concert — sunet profesional, lumini și energia unei săli cu public. Evenimentul este deschis tuturor celor care vor să susțină tinerii talentați, invitând comunitatea locală să descopere „sângele proaspăt” al rock-ului românesc.

Articolul Manifest pentru originalitate: Active Hub investește în ”sângele proaspăt” al rock-ului românesc apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *