June 15, 2024

Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate a predat, joi, amplasamentul către constructor pentru începerea lucrărilor din Lotul I la Spitalul Regional de Urgență de la Florești.

Cu o valoare licitată de 52.277.047,79 lei (fără TVA), antreprenorul român Ubitech Construcții SRL va realiza lucrări de organizare de șantier, excavare grosieră a pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor temporare de acces precum și construcția unei incinte etanșe de pereți mulați și ziduri de sprijin din piloți forați. Vor fi excavați 180.000 de mc de pământ iar pentru a reduce disconfortul în trafic se va lucra în special noaptea.

Durata de executie a acestor etape este de 8 luni, începând chiar de joi, 18 aprilie. Primele escavări pentru pregătirea fundației la Spitalul Regional de Urgență vor fi făcute în 10 mai.

Supravegherea lucrărilor la unitatea medicală din Florești va fi asigurată de asocierea Venturo Investment SRL (Leader), Koltek Musavirlik, Darcom Energy Solutions. Valoarea contractului este de 25.253.954,00 lei, fără TVA iar durata este de 134 de luni, adică mai bine de 11 ani.

Surse din interiorul Ministerului Sănătății a declarat pentru Făclia că la finalul lunii aprilie va fi lansată licitația pentru partea a doua a lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență Cluj-Napoca. Practic e vorba de lucrările de construire a clădirii unității medicale.

La finalizare, Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea o suprafață construită totală de 184.013 mp, din care 176.638 clădirea principală, structurată pe 8 niveluri S+P+5E+Eth, heliport. Suprafața terenului pe care va fi construit viitorul spital este de 143.064 mp.

Clădirea cu funcțiunea spital regional de urgență va găzdui 849 de paturi de internare continuă, organizate în 6 centre multidisciplinare.

Față de valoarea inițială, costurile pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Cluj s-au majorat cu aproape un miliard de lei, ceea ce reprezintă 32 la sută.

Investiția ar urma să se realizeze în 48 de luni, finanțarea obiectivului urmând să fie realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Cosmin PURIȘ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *