July 22, 2024

Doi bărbați și o femeie au fost arestați în ultimele zile în județul Cluj pentru agresiuni în familie. O altă persoană a ajuns după gratii pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Judecătoria Huedin a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele unui bărbat de 56 de ani sub aspectul infracțiunii de violență în familie.

„În fapt, în cursul serii de 20 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 80 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în locuința sa din orașul Huedin, fiul acesteia ar fi devenit violent în contextul unor discuții contradictorii, agresând-o cu un obiect tăietor-înțepător și provocându-i o rană la nivelul coapsei stângi.

La față locului a fost direcționat de urgență un echipaj de poliție, identificând imediat bărbatul în cauză, care, la vederea polițiștilor, a devenit violent, însă acesta fost imobilizat de îndată.

În urma evenimentului, femeia a fost transportată la spital, iar față de bărbat, în temeiul probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a anunțat IPJ Cluj.

La Cluj-Napoca un bărbat a fost arestat tot pentru violență în familie în modalitatea tentativei de omor după ce și-a lovit fratele cu cuțitul provocându-i numeroase leziuni.

În urma examinării medico-legale, legiștii au stabilit că victima are nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale și că viața acesteia a fost pusă în pericol. În acest context, Tribunalul Cluj a emis pe numele lui Halmagyi Arpad mandat de arestare preventivă de 30 de zile.

Un caz de o violență gravă s-a înregistrat recent la Luna. Un bărbat și-a înjunghiat prietenul de pahar, provocându-i răni care a dus la decesul acestuia. Victima este un tânăr de 35 de ani. Pe numele agresorului a fost emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Tot la Cluj a fost arestată în aceste zile o femeie pentru infracțiunea de violență în familie în modalitatea tentativei de omor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *